Galileo Galilei, distinsul matematician, filozof și astronom, s-a afirmat ca un polimat de seamă al Renașterii. Contribuțiile sale in mai multe discipline îl plasează în rândul celor mai influente figuri științifice ale erei sale.
Născut în orașul italian Pisa pe 15 februarie 1564, Galileo provenea dintr-o familie cu rădăcini adânci în cultura Renașterii, tatăl său, Vincenzo Galilei, fiind un muzician și teoretician al muzicii.
Astronomia in Evul Mediu, prilej de persecuție
Credința populară despre univers poate fi astăzi privită și etichetată ca fiind destul de limitată, precară.
Până într-un stadiu avansat al Evului Mediu, corpurile cerești erau adesea grupate împreună sub categoria generică de stele.
Semnificația atribuită acestor stele, din nefericire, se baza pe foarte puține adevăruri, iar în situații în care descoperirile științifice începeau să apară, pionierii acestora erau adesea persecutați.
Acest context era încărcat de o rezistență uriașă la schimbare, unde vechile narative cosmologice erau adânc înrădăcinate în structura societății.
Renașterea
Discutăm despre perioada Renașterii, în era lui Leonardo da Vinci, Michelangelo, la puțini ani după (re)descoperirea Americii de către Cristofor Columb,vorbim despre secolele XV-XVII.
În această epocă, propice pentru dezvoltarea artei prin literatura, pictura, arhitectura, termenul de ‘Renaștere’ își găsește cu adevărat înțelesul, ascunzând însă sub suprafață diverse ‘turbulențe’.
Prosperitatea europeană de atunci putem observa acum ca se datorează în mare parte evitării conflictelor majore, cel puțin în apropierea centrelor urbane importante, dar și invadării și subjugării popoarelor considerate inferioare.
În aceeași perioadă, asistăm de asemenea la începuturile colonialismului, ale cărui efecte persistă la nivel global până în prezent, schimbând în mod fundamental viața pe plan mondial.
Aceste mișcări au avut un impact profund asupra cursului istoriei, remodelând geopolitica și relațiile internaționale pentru secolele ce au urmat, mișcări ce le resimțim și astăzi.
Geocentrismul
Majoritatea planetei era ghidată după viziunea lui Ptolemeu (Grecia Antică 100 B.C.) care afirma că Pământul este staționar, iar restul planetelor și obiectelor cerești se învârt în jurul acestuia.
Teoria nu a fost inițiată atunci, geocentrismul a fost propus cu 200 de ani mai devreme, iar diferiți filozofi din Grecia Antică încercau să înțeleagă și să descrie cosmosul la scară largă.
Viziunea lui Ptolemeu practic construia idei peste teoria existentă. Deși unii fiolozofi de pe atunci descriau o viziune heliocentrică, prin care Pământul se rotește jurul Soarelui, a avut câștig de cauză Aristotel, fiind considerat printre cei mai influenți și înțelepți.
Aristotel argumenta că Pământul nu are cum să se rotească în jurul Soarelui, deoarece nu simțim o briză constantă de vânt, să explice o mișcare continuă, așadar pământul stă pe loc, și restul corpurilor cerești se rotesc în jurul său.
Fară uneltele și cunoștințele avansate din apropierea erei noastre, nu e surprizator acest câștig de cauză.
O asemenea imagine este dificil de schimbat. Întregi dogme religioase s-au dezvoltat în jurul acestui concept, dezvoltat și mai tare de către Ptolemeu, care menționase că Pământul nu se află doar în centrul sistemului solar, ci în centru universului.
Cu siguranță că nu este primul exemplu de acest fel, dar putem observa o paradigmă ce s-a perpetuat prin inventarea, verificarea și validarea teoriilor ‘frumoase’. Nu ar fi ceva greșit în asta, în continuare sunt la mare căutare formulele și teoriile formulate elegant, simple.
Teoria Geocentrică a fost pusa la încercare constant, însă orice altă viziune nu se luptă doar cu frumusețea și înrădăcinarea acestei idei, ci și cu demonstrarea contrarilui.
Din nou, vorbim despre uneltele evului mediu pentru a calcula și prezice traiectorii din Sistemul Solar.
Mișcarea de revoluție
La mai bine de 60 de ani înaintea inventarea telescopului, Nicolaus Copernicus observa și nota cerul, uitandu-se doar cu ochiul liber.
În lipsa uneltelor sau cunoștințelor avansate despre gravitație pe care le avem acum, Copernicus afirmă că este mult mai ușor să prezici pozitii planetare astfel: dacă iți poți imagina Soarele fiind în centru și Pământul orbitează ca și restul planetelor în jurul acestui astru.
Copernicus a mers mai departe în lucrarea sa și a afirmat că restul stelelor ce le vedem pe cer se află la o distantă imposibil de măsurat.
Aceasta a fost sinteza lucrării “On the Revolutions of the Celestial Spheres”, gândită în 1512 și amânată de Copernicus până aproape de finele vieții, publicată cu o mare întârziere datorită temeri persecuției de către Biserica Catolică.
Zeci apoi sute de ani au trecut până când teoria a fost marcată ca un adevăr dovedit pe baza căruia să mai putem construi alte teorii și fenomene.
Binecunoscuta ‘mișcarea de revoluție’ a planetei.
Mesagerul Stelar
În vara anului 1508, apare prima atestare a unui telescop, în regatul Țărilor de Jos. Numele Zacharias Janssen și Johann Lippershey apar des în arhivele acelor vremuri. Nu știm exact cui îi putem atribui această invenție, dar de îndată ce patentul telescopului a apărut, mulți oameni de știință au încercat să își procure, sau să își creeze propriul telescop bazat pe patent.
Și asta a făcut și Galileo, construindu-și un telescop pe care l-a mai modificat treptat îmbunătățindu-i lentilele acestuia.
Un an mai târziu, Galileo Galieli publică “The Starry Messenger” (Sidereus Nuncius).
Deja învățat cu acest instrument, Galileo scrie despre observațiile sale urmărind Luna, Venus, Jupiter dar și Calea Lactee.
Observațiile sale au dărâmat rând pe rând presupuneri învechite.
Este impresionant țînând cont că în comparație cu telescoapele pe care le avem astăzi, acel telescop s-ar incadra mai mult în categoria unui “ochean” sau monoclu. Magnificația acestuia ar fi de aproximativ 20x, însă trebuie să luam în considerare și faptul că pe atunci nu exista poluare luminoasă în orașe, cum avem acum.
Oamenii în Evul Mediu aveau totuși un avantaj pe care noi astăzi nu îl avem, doar dacă călătorim multe zeci de km depărtare de orice oraș, și anume: noaptea aveau parte de un cer întunecat plin de stele. Cu ochiul liber puteai observa planete, calea lactee dar și galaxii îndepărtate.
Luna
În aceasta lucrare este menționată și Luna despre care Aristotel spunea “are o forma circulară, netedă, perfectă” , Galileo notează “este exact ca și planeta noastră, plină de văi și regiuni muntoase. Nu este nicidecum perfect circulară, ci inegală”.
Utilizând geometria, Galileo calculează lungimea și înălțimea munților, luând în considerare umbra pe care acești versanți o lasă.
Stelele
O altă imagine fascinantă care a schimbat puțin perspectiva umanității, a fost prin observațiile matematicianului asupra stelelor.
Printre mențiuni și desene apar și harți ale clusterului Peiadelor sau centura lui Orion.
Un alt fapt notabil este paralela observațiilor cu ochiul liber și cu telescopul, iar prin lentila telescopului observă de 10 chiar 20 de ori mai multe obiecte pe cer
Jupiter
Cunoscuți ca și sateliții Galieni, faimosul astronom descoperă patru aparent stele în apropierea lui Jupiter. Dificil chiar și astăzi de observat aceste luni în detaliu, nu este de mirare că Galileo nu a știut cum să le categorisească, acestea arătând izbitor cu niște mici stele care orbitează Jupiter.
Observațiile desenate datează din perioada 7 Ianuarie – 24 Ianuarie 1610.
Sateliții descoperiți sunt: Io, Europa, Ganymede și Callisto.
O viziune greu de schimbat
Asistăm la vremuri în care orizontul cunoașterii umane e delimitat de bariere stricte, iar cei care îndrăzneau să le depășească ei bine, nu erau priviți cu ochi buni.
Această opoziție nu numai că încetinea progresul științific, dar punea și o presiune enormă pe cei care, prin muncă și curiozitate, căutau să extindă granițele înțelegerii umane despre Cosmos.
Nu ne avântam în presupuneri dacă menționăm acum că perioada Evului Mediu nu era tocmai prielnică pentru descoperiri științifice care des pot influența politic sau religios umanitatea.
Cum puteau trăi oamenii realizând că nu totul se învârte în jurul Pământului, nici corpurile cerești din jur, iar deasemenea nici această Stea care ne încălzește îndeaproape nu este cu nimic mai specială față de restul punctelor strălucitoare de pe cer.
Galileo descoperise și acceptase viziunea heliocentrică propusă de Nicolaus Copernicus, cu zeci de ani înainte.
Iar pentru aceste noi descoperiri Galileo Galilei a fost persecutat de către cea mai mare instituție din regiunea Imperiului Italian, anume Biserica Catolică.
Cuvant de final
Despre Galileo Galilei se pot spune multe, iar în mare parte, descoperirile sale pot fi exclipsate sau mai puțin impresionante comparativ cu progresele ulterioare din domeniul științific. Dar cu toate acestea, eu îl consider pe Galileo unul dintre fondatorii actului științific, care a pus sub semnul întrebării ordinea stabilită nu doar pentru plăcerea de a fi contrazicător, ci dintr-o convingere profundă în esența metodei științifice, bazată pe teorii și demonstrarea acestora.
Această abordare poate fi urmărită de-a lungul istoriei, fiind construită treptat, caramidă cu caramidă, ajungând în prezent să discutăm despre concepte care depășesc limitele timpului așa cum îl cunoaștem, explorând ere în care timpul însuși poate să nu fi existat și, posibil, ere viitoare în care timpul ar putea, de asemenea, să dispară.
Asadar pot spune despre Galileo ca a refuzat să accepte dogmele vremii, căutând adevărul prin experimente și observații critice, deschizând astfel calea către o nouă eră a științei.
Prin curiozitatea sa, a inspirat generații să exploreze enigmele Cosmosului cu o minte deschisă.
Comments 2
Comments are closed.