Scurt istoric
Încă din cele mai vechi timpuri, planeta Venus a fost considerată cel mai important punct strălucitor de pe cer. Numită Afrodita de către grecii antici și Venus de către romani, această planetă a fascinat civilizațiile de-a lungul istoriei datorită strălucirii sale și a apariției regulate pe cerul de seară sau de dimineață.
Venus a fost asociată cu diverse zeități ale iubirii și frumuseții în diferite culturi, reflectând importanța sa în mitologie și astrologie. Observațiile timpurii ale planetei au fi putut pus bazele astronomiei antice, iar mișcarea sa aparentă pe cer a fost studiată intens de astronomi precum Ptolemeu și, mai târziu, de Copernic și Galileo Galilei, care au contribuit la revoluția științifică și la înțelegerea sistemului solar.
Între mit și adevăr
Agenția de Explorare Aerospațială a Japoniei (JAXA) a realizat cea mai clară fotografie a planetei Venus de până acum.
Astăzi este cât se poate de normal să aflăm că multe dintre corpurile cerești din sistemul nostru solar dețin apă în formă solidă. Avem apă descoperită pe Lună; pe Marte, cantitatea de gheață ar putea acoperi întreaga planetă cu aproximativ 35 de metri de apă. Chiar și mai departe, spre Jupiter, descoperim că una dintre lunile sale, Europa, are un ocean înghețat, iar sub această gheață există un ocean în stare lichidă, multă apă sărată.
Dacă ar fi să presupunem existența vieții moleculare extraterestre, Europa este de departe principalul candidat. Dar mai bine nu presupunem.
Ne întoarcem acum la Venus, unde, fără a intra prea mult în detaliu, este cert că în urmă cu mai bine de 900 de milioane de ani exista apă în stare lichidă pe această planetă. De aici încolo sunt speculații, deoarece, deși apa este un ingredient important pentru viață, nu este singurul. Cu toate acestea, mai multe condiții par să fi fost îndeplinite în acea perioadă, inclusiv prezența unei atmosfere și a unui câmp magnetic.
Nu are sens să legăm dovezile actuale de posibile speculații, deoarece autorii consacrați de science fiction o fac deja mai bine.
Continuăm cu o serie de misiuni NASA, intitulate Mariner, care au deschis, cu fiecare încercare reușită, noi orizonturi și informații pe care am putut să le descoperim atât despre noi, despre planetele vecine, cât și despre univers în general.
Misiunile Mariner 1 – 10
Începând cu anul 1962, NASA a inițiat un program de explorare a planetelor. Programul Mariner a constat în lansarea a 10 sonde, care au survolat, în cazurile reușite, Mercur, Venus și Marte.
Pe 22 iulie 1962 a fost lansată Mariner 1. Prima sondă spațială a sfârșit însă cu o comandă de autodistrugere, la doar câteva minute după lansare, deoarece racheta deviase de la traiectoria de zbor.
Prima încercare a Americii de a explora îndeaproape Venus a fost pierdută din cauza unui defect de software. Omisiunea unei bare deasupra simbolului R pentru rază(R în loc de R̅) a cauzat această deviație, iar în scurt timp misiunea și-a cunoscut sfârșitul. Sonda scăpată de sub control și racheta a fost distrusa.
La bordul acelei rachete se afla această sondă, care conținea următoarele instrumente:
- Radiometru cu microunde (Microwave Radiometer)
- Radiometru în infraroșu (Infrared Radiometer)
- Magnetometru fluxgate (Fluxgate Magnetometer)
- Detector de praf cosmic (Cosmic Dust Detector)
- Spectrometru de plasmă solară (Solar Plasma Spectrometer)
- Detectoare de particule energetice (Energetic Particle Detectors)
- Cameră de ionizare (Ionization Chamber)
A urmat apoi succesul celei de-a doua misiuni, în decembrie 1962. Mariner 2 a survolat planeta Venus la 34.600 km, după o călătorie de trei luni și jumătate.
Racheta distrusă de sistemul de siguranță (22 iulie 1962, T+294,5 secunde)
O ilustrație a sondei Mariner așa cum ar fi arătat în spațiul interplanetar. Credit: NASA/JPL-Caltech
Despre Mariner 2–10 vom discuta pe larg într-un articol dedicat acestui subiect.
Acest program a continuat, de fapt, și cu Mariner 11 și 12, dar acestea au fost realocate programului Voyager, arhicunoscutele Voyager 1 și 2.
Vom avea un articol întreg dedicat fiecărei misiuni Mariner, pentru a explora în detaliu contribuțiile și descoperirile fiecăreia.
Prezent – James Webb, „staționat” la Punctul Lagrange 2, privește în cosmos și începe să dea bătăi de cap astronomilor
Fiind „ultimul răcnet” în materie de tehnologie și ajungând la un cost total de 10 miliarde de dolari, Telescopul Spațial James Webb te face să te întrebi: „Oare merită să investim atât de mult în știință sau ar fi mai bine să ne concentrăm pe eradicarea foametei pe Pământ?” Răspunsul este atât da, cât și nu; deși investițiile în știință aduc beneficii semnificative umanității, o mare parte din fondurile globale sunt direcționate către industria de apărare.
Este ușor să ne acomodăm cu un nou normal care apare de cele mai multe ori în urma unor descoperiri științifice, iar de-a lungul anilor acestea au fost eclipsate de tot mai multe inovații în cercetare.
Putem menționa, de exemplu, Telescopul Spațial James Webb, care în prezent ne dă de gândit și ne întoarce la vechile formule de calcul, fie pentru a afla vârsta și evoluția unei stele, fie a unei întregi galaxii.
Recent, James Webb a oferit imagini și date fără precedent despre universul timpuriu, exoplanete și galaxii îndepărtate, revoluționând înțelegerea noastră despre cosmos. În ceea ce privește Venus, telescopul a contribuit la studierea atmosferei sale dense și a condițiilor extreme de la suprafață.
Un subiect de mare interes a fost descoperirea posibilelor urme de fosfină în atmosfera planetei Venus, un gaz care, pe Pământ, este asociat cu procese biologice. Această descoperire a stârnit dezbateri în comunitatea științifică, deoarece ar putea sugera existența unor forme de viață microbiană în norii acizi ai planetei. Deși ulterior au fost propuse și alte explicații nebiologice pentru prezența fosfinei, cercetările continuă, iar Venus rămâne un subiect fascinant în căutarea vieții extraterestre.
James Webb continuă să ofere date valoroase care provoacă și extind limitele cunoașterii noastre. Fie că este vorba despre detectarea moleculelor complexe în atmosferele exoplanetelor sau despre observarea formării stelelor și galaxiilor.
Încheiere
Deși este normal ca atenția să fie îndreptată spre enigmaticul Marte și, momentan, asupra Lunii, Venus rămâne în continuare cea mai apropiată, fizic și nu numai, planetă de Pământ. Planeta Venus, cu istoria sa bogată și misterele pe care le ascunde, continuă să fie un punct central în explorarea spațiului și în înțelegerea universului nostru.
